Selectează o Pagină

Este demonstrat științific faptul că fătul este influențat, nu atât de activitățile mamei, cât de starea emoțională a acesteia. Masaro Emoto a arătat că structura apei se modifică în funcție de gândurile și intențiile emise către ea. Ce legătură are cu povestea noastră? Fătul trăieşte într-un mediu lichid care este uşor de impregnat de stările și emoțiile mamei, de aceea echilibrul psihic și emoțional are o importanță semnificativă și contribuie la dezvoltarea celui mic și la adaptarea lui la mediu.

O bună parte din emoțiile trăire de mamă în timpul sarcinii pot fi modelate și influențate de tată, de prezența sau absența acestuia în experiența sarcinii, de măsura în care el păstrează conectarea fizică și afectivă cu partenera sa,  și de firescul comunicării dintre ei. Perioada sarcinii nu este un moment ușor nici pentru tată. Intimitatea fizică, necesară pe de-o parte și devenind tabu, în această perioadă, pe de altă parte, poate deveni sursa unor tensiuni, anxietăți sau întrebări fără răspuns. Principala îngrijorare, conștientă sau inconștientă, este aceea că activitatea sexuală ar putea afecta fătul într-un mod negativ. În majoritatea cazurilor, acesta este doar un mit, însă pentru a putea corela aspectele fizice, dorințele și așteptările fiecărui partener și  a le transpune într-o comunicare deschisă și firească, este recomandată o vizită la consilier. Acesta, într-un cadru plin de empatie și înțelegere, combină expertiza cu tehnicile profesioniste pentru a clădii, din cei doi, o echipă solidă și pregătită să facă față viitoarelor provocări.

În perioada sarcinii, viitorii tați sunt predispuși să se confrunte cu apariţia unei vinovăţii sau frustrări (date de contradicția dintre dorința sexuală și tema de a face ceva greșit), care poate să afecteze pe termen lung virilitatea bărbatului și să dezvolte o serie de inhibiții față de partenera sa. Lucru mai grav însă, este acela că o lipsă de comunicare și conștientizare în ceea ce privește aspectele intime, îl poate determina pe acesta, mai mult sau mai puțin conștient, să caute confirmarea de care are nevoie, în afara cuplului.

Aceste lucruri se derulează predominant inconștient, nu au nimic de-a face cu iubirea, ci cu modul în care noi suntem construiți, însă produc numeroase confuzii, tensiuni sau chiar duc la întreruperea relației. Adresate din timp, chiar din momentul în care un cuplu se gândeşte să aibă un copil, lucrurile menţionate pot fi evitate, ba chiar mai mult, dacă suntem conştienţi de aceste mecanisme, putem să le folosim pentru a crea un cuplu mai unit și mai conectat.

In partea de consiliere a cuplului, programul ”Pregătire sarcină” abordează toate aceste aspecte atât în ședinte individuale, prin care sunt analizate dorințele și vulnerabilitățiile fiecărui partener, cât și în ședințe comune, unde găsim soluții care să fie comun acceptate și care să integreze nevoiile lor individuale.